Felicitari cu Limba...!

Felicitari cu "Limba..." Asa suna o urare in "limba moldoveneasca" de Ziua Limbii Noastre cea Romane. Multi obisnuiti sa felicite "Cu sarbatoarea" au devenit astazi ilari si caraghiosi. La fel de neintelesi sunt si functionarii de la primarie care au pus panouri pe care scrie "Limba noastra" fara a se preciza care e aceasta. Daca e asa atunci cu "cu Limba..." sa fie.

in sfarsit

Declaraţie a Guvernului Republicii Moldova

Autorităţile Republicii Moldova şi întreaga societate au urmărit cu îngrijorare pe parcursul ultimelor săptămîni evoluţia situaţiei legate de Osetia de Sud şi Abhazia. Conflictul interetnic din Georgia, existent de mai mulţi ani, cu regret, nu şi-a găsit nici de această dată soluţionarea adecvată în baza standardelor dreptului internaţional şi a valorilor umane, transformîndu-se într-o dramă sîngeroasă, soldată cu victime în rîndul populaţiei civile.

continuare aici...

Atenţie navaleste stabilitatea!

Se umfla ca o gogoasa si degraba o sa crape peste plai (pe bune, asa o zis seful statului in mesajul sau catre popor). A inceput deja sa se prelinga din parlament pe scarile cladirii. Mai intai, are de gand sa ajunga in economie, pe urma o sa treaca pe ogoarele meleagului natal, acolo unde de-amu s-au modernizat toate celea, oleaca soarele isi mai face de cap si ne da cate o seceta, dar asta o rezolva SIS-ul. In schimb, sentimentele de stabilitate sunt peste tot: „Am construit noi centrale electrice, cai ferate, autostrazi si porturi…” Intr-un cuvant au renascut din ruine satele Moldoveii. Clasa muncitoare e tare fericita si nici un cataclism mondial nu poate zgudui acest sentiment inaltator. Traiasca Partidul mult iubit!!!

Independenti dar cu gandul la Congo

Nu stiu cat de independenti suntem, nu vreau sa ma gandesc la asta acum. Cert e ca pentru mine 27 august 2008 a fost o zi ca oricare alta: aceeasi rutina la serviciu, aceeasi aglomeratie in trafic, aceleasi probleme existentiale in Chisinau care s-ar vrea candva in UE, pana si aceleasi discutii cu prietenii si colegii. Si astazi unii, emigrati din RM, m-au intreabat cand o sa plec si eu din tara, altii mi-au spus ca sunt gata de plecare. Le-am raspuns ca deocamdata eu mai astept... Dar asa imi vine uneori un dor de duca, o dorinta de a emigra in Congo. Nu stiu cata rabdare mai am in baterie, dar inca ma mai retin pe aici. Mai mult, am de gand sa fac un club al celor care vor sa emigreze in Congo. necunoscatorilor le voi explica suplimentar de ce anume in Africa.

Cartea foametei

Zilele trecute am citit şi eu „Cartea foametei” semnata de Larisa Turea. Volumul este mai mult decat necesar, e ca un dus rece care-ti cutremura toate simtirile. Ce stim noi despre foamete? Mai nimic. Generalitati. Eu am mai avut noroc de un profesor de istorie mai in varsta care ne povestea uneori ceea ce vazuse el in 1946-1947. Stiam si despre cazurile de canibalism, despre cum activistii ii corupeau cu bomboane pe copii ca acestia sa arate unde au ascuns parintii boaghea de grau, despre turtele cu loboda, dar nu in asemenea proportii. Ori reeditarea „Cartii foametei” sterge din praful gros depus pe memoria noastra colectiva. Mai mult, autoarea a rascolit si arhivele de stat si aduce dovezi celor care nu vor sa creada in “povestile” oamenilor. Cei de la conducere cunostea foarte bine situatia dar n-au intreprins nimic. Se vede de la o posta ca asta le era politica – sa rastoarne valorile, sa-i umileasca pana nu se poate pe moldoveni, ca acestia sa fie mai mult decat docili, si, cel mai trist, sa-i faca sa nu vrea sa-si mai aminteasca de acei ani. Asa nu cunoastem noi, cei din a treia generatie, mai nimic, iar multi dintre taranii nostrii si azi prefera sa-ti spuna ghidusii despre “Victoria din Marele Raboi pentru Apararea Patriei” pentru ca e mai placut, si tac cand ii intrebi de foamete. Si acest lucru il recunosc cativa din interlocuitorii autoarei. “Si mai e la mijloc si un oarecare instinct de conservare, un mecanism de protectie, care nu ma lasa sa ma apropii prea mult de cosmarul acelui an: povestind, as fi silit sa traiesc din nou grozaviile de nedescris. Nu-mi ajung puteri sufletesti s-o reiau de la capat...”, povesteste ex-ministrul Culturii Ion Ungureanu. Sau - “Ce-am tras, nu-i de povestit. Prefer sa uit totul, o data si pentru totdeauna”, Gheorghe Tomasenco, din Rusieni, Edinet.

Penru mine volumul lui Turea valoreaza mai mult decat zece memoriale comuniste (de tipul celor de la Serpeni si Chisinau). Cel mai trist e ca de astia ca mine vor fi foarte putini. O data, imi dau seama ca tirajul este modest, apoi sunt constienta ca e mult mai simplu sa le dai oamenilor vin si circ decat sa citeasca o carte , impactul cantitativ e mult mai mare si e mai placut pentru mase. In timpul lecturii mi-au aparut foarte multe intrebari legate de familia mea. Am incecat sa le aflu raspunsul lor de la parinti dar acestia au dat din umeri. N-am inteles, bunaoara, de ce fratele mamei, unul dintre copii foametei, a fost un Pavlik Morozov; de ce bunelul, fecior de chiabur, care a fost si carne de tun pe front, a luat-o de nevasta pe o fiica de bolsevic, unul din acei care ne-a adus “fericirea sovietica”; cum se face ca femei de teapă bunicii care au avut un rol important la demolarea celor doua biserici din sat, la sfarşitul anilor 80 erau cele mai credincioase enoriase etc., etc. Or acele valori intoarse cu talpele in sus nu s-au limpezit nici azi. Ne-a mai dat Dumnezeu si un Voronin care a avut grija sa le mai tulbure. O alta chestie curioasa: de curand am vazut oameni care nu au sat, care mananca pana li se intoarce inapoi, si nu intelegeam ce e cu ei. Dar uite ca am gasit o parte din raspunsuri in cele 50 de poveşti din “tragedia muta”, asa cum a mai caracterizat autoarea foametea. Supravetuitorii foametei, majoritatea copii, erau constienti de ce li se intampla. Iata cateva fragmente:

Ion Mija, Pohoarne, Floresti: “Atunci mi-am dat seama cat e de umilitoare foamea si cat e de usor sa conduci un popor pe care il tii la bucatica de paine. Nici nu trebuie sa te ostenesti sa-l conduci, fiindca el insusi se supune”.

Victor Volcinschi, din Badaragii-Vechi, Edinet: “Si daca la inceput poporul se mai indigna, inspre primavara nici pentru asta nu-i mai ajungeau puteri. Oamenii nu mai cautau raspunsuri, se gandeau numai cum sa iasa din nevoi, nu blestemau pe nimeni, nu cereau nimanui socoteala, parca nici puteri de a gandi nu mai aveau... Grozava chestie ideologica, foamea si teroarea!”

Olga Macovei, Cajba, Glodeni: “Era o femeie in vecini, neam cu noi, crestea doi baieti si doua fete. Si iaca femeia aceea si-a ucis un baietel ca sa-i hraneasca pe ceilalti. A venit intr-o zi la noi surioara lui de vreo trei anisori si zice: “Da’ eu azi am mancat un deget de-al lui Borea.” De, ne uitam si noi, copil, ce vrei, da’ ea: “Mama l-a fiert in ceaun”.

Si exemple din astea sunt multe, chiar foarte multe, inclusiv in cronicele oficiale. Norocul meu ca inaite de “Cartea foametei” am citit “Kasa Poporului” a lui Mitos Micleusanu si ma antrenasem cu decapitari si dezmembrari de oameni. Numai ca e o mare diferenta intre cele două carti una e fictiune, cealalta document.

Turisti la Beijing

Am tot stat bunghita in televizor asteptand ca "sperantele noastre la medalii" sa ne bucure cu ceva, dar nimic. Iata ca se termina si Olimpiada iar ceea ce pentru multi dintre sportivi inseamna olympic dreams pentru moldoveni a fost doar o excursie in China. Si e adevarat, cine stie daca vor mai ajunge ei candva acolo. Interesant e ca stiristii postului zis public mai anunta ca cutatica a luat locul 23 din 27 sau 74 din 130 (cum de nu au fost cenzurate astfel de informatii). Astfel aflam si noi valoarea noastra reala. Cu toate acestea, nu cred ca trebuie sa dam vina pe sportivi. Eu cred sincer ca ei au dat tot ce au putut. Mai degraba trebuie sa cautam in alta parte buba. I-a ganditi-va cati bani da anual statul pentru sport? mai nimic. Nu mai vorbesc de renovarea spatiilor necesare sportivilor (sali, terenuri, bazine etc). Apoi, mai exista tot felul de sefuleti pe la federatii care strecoara nimicul de la buget. Iar sportivii sunt pusi in situatia de a face performante din famatism. Ori ulciorul nu merge de doua ori la apa. Am avut astfel de medalii si nu in toata ziua e Pastele. Iata un caz concret: un canotor, multiplu campion national, era pus in situatia sa-si cumpere singur mancarea si echipamentul necesar. Avea un salariu de o mie de lei... In final a plecat din Moldova.

salvatorii natiei

In fiecare zi, "Mesagerul" de la M(u) 1 are grija sa le spuna taranilor ca deputatii comunisti sunt salvatorii natieii. Ei duc tone de grau sinistratilor si sunt asa de omenosi si de saritori la nevoie (in ajunul campaniei electorale). Povestea asta imi aduce aminte de bancurile cu Oleg Voronin si e haioasa daca la mijloc nu ar spalarea de creiere. Pacat ca reporterii nu spun de unde au luat comunisii graul (cine stie poate e din ajutoarele umanitare din anul trecut care asa si n-a mai ajuns la cei pacatuiti de seceta?) si cum aleg ei localitatile. Eu am vazut reportaje din sate ai caror primari sunt comunisti. Poate gresesc si saracii deputati comunisti au renuntat la concediile din Evropa si au cumparat grau? Cine stie?

si eu

iaka m-am facut si eu blogger. sper sa reusesc sa scriu si pentru blog. pana acum am stat pe tusa si am tot cugetat daca mai apuc sa scriu si in alta parte decat la ziarul la care lucrez. asa ca acum fac un experiment, sa vad daca merge.