joi, 24 februarie 2011

Autoritățile moldovene au uitat să-i retragă titlu de doctor lui Stepaniuc

Zilele trecute, Universitatea din Bayreuth (Bavaria) i-a retras titlul de doctor în Drept ministrului german al Apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg. Acesta a fost acuzat de plagiat de savanți, dar și de mass-media germană. În timpul scandalului pretinsul savant-politician a spus ca renunță la titlul științific, după ce și-ar fi recitit teza de doctorat.

Acum un an și trei luni, într-o altă țară, dintr-un alt colț de Europă, ceva mai sălbatică decât Țara lui Guttenberg, 79 de istorici, dintre care 58 de doctori, îl acuzau de plagiat și denaturare a faptelor istorice pe fostul mare politician și vicepremier Victor Stepaniuc. Savanții moldoveni au adresat autorităților științifice mai multe demersuri să reexamineze teza pretinsului om de știință, mai ales că fostul comunist se făcuse doctor în știință pe când guverna țara. Contestatarii au reușit să obțină și o hotărâre de judecată care obliga Consiliul Național pentru Acreditare și Atestare să reexamineze teza de doctor.

Ce s-a întâmplat între timp? Nimic. Autoritățile științifice tac mâlc, iar savantul Stepaniuc declară că scrie cărți și merge la arhive. Și savanții parcă au uitat de inițiativa lor.

Dar Moldova nu-i Germania...

luni, 21 februarie 2011

Pentru copilul din mine


Ieri colegii de la serviciu mi-au arătat un filmulet animat tare fanny despre cea mai tare formație tehno din pădure. Și ieri, și azi am vazut toate episoadele. Recomand tuturor celor stresati de la serviciu.

http://www.youtube.com/watch?v=a-vSS5S3VqU

http://www.youtube.com/watch?v=1ZWf0HdZ3kc&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=-Edb7jh0fuc&feature=fvw

http://www.youtube.com/watch?v=Fh2C4bav2QQ&feature=related


joi, 11 martie 2010

Kino in trolebuzele din Chisinau



Mai multe trolebuze din Chisinau au televizoare pe care sunt aratate filmulete animate de parca ai fi in nu stiu ce statie de metrou dintr-un oras din vestul Europei nu in rablagitele noastre si frumos mirositoare troleie. In timp ce fac poze taxatoare ma previne ca acest lucru ii provoaca discomfort tehnic soferului. Dupa ce-si dezleaga limba ea spune ca kinoul e organizat de Uzina Alfa care isi promoveaza astfel nu stiu ce model de monitoare, dupa care ma asigura ca aparatele sunt atat de smechere incat deconectarea lor duce la oprirea trelebuzului. Iaka na! Si noi care cantam “Trolebuzul 25, Posta Veche – Licurici, capitala europeana, multumim lui Urecheanu”… de acum trebuie sa-l include si pe Chirtoaca in cantecel. Femeia zice ca pe ruta 10 doar doua trolebuze au televizoare din totalul celor 28. Un astfel de trolebuz exista si pe linia 21 etc. De azi inainte mergand cu trolebuzele nu ne mai gandi doar la gropile din oras.

duminică, 7 martie 2010

“Chis TV” the best

Ieri-seara m-am distrat foarte tare cu “Chis TV”, dupa mine cel mai tare proiect de televiziune dintre cele care au aparut sau se anunta sa apara la Chisinau. Am vazut ultimele doua episoade (3 si 4) mai de problema, dar la fel de inginioase si vesele ca si primele doua. (Pentru amatori “Chis TV” se vede doar pe posmotrel.eu). Dupa parodiile de la Hancesti (fenomenala) si cea din Valea Morilor , reporterii “Chis” (adica din Chisinau), au coborat in satele noastre dragi – au fost la Solonceni, Rezina, sau in satul in care a circulat in anii 90 un trolebuz pana la ferma, si la Rezervatia “Padurea Domneasca”, unde cresc si se inmultesc zimbrii moldovenesti. Dupa distractie mi-am adus aminte ca am mai vazut asa ceva cu cativa ani in urma. La TVR 2, care nu se receptioneaza in RM, exista o emisiune care se cheama “D`ale lui Mitica”, moderata de celebrul actor Mitica Popescu. Emisiunea este saptamanala si are vreo patru subiecte de genul “Chis”, de exemplu, cum se indragostesc si isi fac curte pensionarii dintr-un azil de batrani din nu stiu ce sat, cum s-au certat vecinii din cauza unui vitel care a sarit gardul si a pascut lucerna etc. Modul de abordare este bazat pe imprevezibil, oamenii fiind surprinsi de camere si spun tot ce le trece prin cap. De fiecare data rezultatul devine interesant si vesel. Emisiunea este foarte apreciata peste Prut iata de ce cred ca proiectul poate fi vandut la una din televiziuni. Eu m-as uita la asa ceva. Sigur ca aici intervine si problema de etica. Am dreptul sa accentuiez ridicolul din comportamentul unor personaje (vezi seful de santier din Valea Morilor care cauta oase de mamut)? Dar asta cred ca o decide jurnalistul.

Spre deosebire de “D`ale lui Mitica”, unde exista mai multe voci (inserturi, in limbajul de televiziune), ultimile doua episoane ale “Chis” mi se par saracute. As fi vrut sa aud mai multi oameni din satele respectivele care sa vorbeasca asa cum ii duc capul. Asta e mica remarca. In rest, super ideea, bravo autorilor. Astept urmatorul episod.

P-S aici se poate vedea o bucata din “D`ale lui Mitica” http://www.youtube.com/watch?v=khAyjQKaonQ

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Piaţa brazilor de Crăciun

În ultimii ani creşterea şi comercializarea brazilor au devenit o afacere profitabilă şi în R. Moldova. Numai că producătorii autohtoni se plâng că profitul nu vine spre ei dar merge în cu totul în altă parte, către cei care aduc mai puţin ortodox conifere din Carpaţii Ucrainei. În premieră, anul acesta primăria mun. Chişinău a început eliberarea autorizaţiilor de comercializare a pomilor de Crăciun cu zece zile mai înainte, deci se aşteaptă ca şi profiturile pentru unele companii să crească.

Ivan Lukiancikov, vicepretor pe problemele sociale şi economice al sectorului Centru din Chişinău, sectorul cu majoritatea locurilor pentru vânzarea brazilor naturali, a spus că la 10 decembrie a început autorizarea şi comercializarea brazilor în capitală. La numai două zile aici fusese eliberate peste 120 de autorizaţii. „Dintre aceştia majoritatea sunt persoane fizice care aduc brazi din Ucraina. Treaba lor cum îi aduc, la noi când vin cu documentaţia totul e în regulă”, spune funcţionarul.

80-90% din brazii aduşi ilegal din Carpaţii ucraineni

Potrivit fermierilor moldoveni, în ultimii trei ani 80-90% din brazii care apar pe piaţă de sărbători sunt aduşi, în cea mai mare parte, ilegal din Carpaţii ucraineni. Ei se plâng că nu există nicio Asociaţie sau autoritatea publică care să supravegheze piaţa autohtonă.

Anişoara şi Igor Tatian, din Scoreni, Străşeni, cresc brazi în curtea casei al şaselea an. În total suprafaţa cultivată nu depăşeşte 20 de ari. Anul acesta ei au obţinut autorizaţie pentru a putea vinde cei 350 de brazi pe care îi au în or. Străşeni. De asemenea, ei îşi promovează afacerea şi pe site-urile de anunţuri. „Afacerea cu brazi e problematică în R. Moldova, spune Igor. Cheltuiala este imensă în cei şase-şapte ani în care creştem un brad, dar oamenii vor un preţ cât mai mic. O groază de bani cheltuim pe îngrăşăminte să facem brazii frumoşi şi rotaţi. Cei aduşi din Transcarpatia sunt resturi - crengi sau pomi răriţi de sub copacii mari. Şi aceşti comercianţi vând brazii la acelaşi preţ ca noi, cei care îi creştem în Moldova, poate cu diferenţe de 10-20 lei. Cum să concurăm cu ei?”, povesteşte Igor. Familia Tatian vinde metru de brad tăiat la preţul de 100 lei şi pentru cei care doresc la ghiveci un metru costă 160 lei.

Brazi la ghiveci

Andrei Atamanenco din Orhei, este un alt antreprenor care se ocupă cu brazii de mai bine de 20 de ani. Mult timp a fost singurul producător privat din acest domeniu din ţară. De doi ani el oarecum s-a reprofilat – nu mai creşte atât de mulţi brazi, iar pe cei care îi cultivă îi vinde doar la ghiveci, în pas cu trendul ecologic european. „Nu mai pot concura cu brazii ucraineni. Noi ne chinuim aproape zece ani să creştem pomul pe când acolo sămânţa zboară şi bradul creşte de la sine, fără cheltuieli”, spune patronul firmei „Euroflora-Com” SRL din Orhei. În pus, Atamanenco, zice că, fiind agronom de profesie, a optat pentru varianta ecologică. Chiar dacă brazii la ghiveci sunt un pic mai scumpi, ei vor fi replantaţi după sărbători. Atamanenco afirmă că e o mare neghiobie să creşti zece ani un brad, să-l tai, după care să-l ţii zece zile în casă şi apoi să-l arunci. „Mă doare când văd schelete de brazi la gunoi. Am vrea ca şi moldovenii să facă alegerea corectă – brazi artificiali sau brazi la ghiveci”, rezumă el. Potrivit lui, cerere pentru brazi la ghiveci e în creştere. Dacă în urmă cu cinci ani abia de vindea 50 astfel de brazi, în anul trecut a vândut peste 200 de brazi. Pentru a promova bradul la ghiveci patronul spune că asigură transportul în Orhei şi Chişinău.

Oferta „Moldsilva”


Conform unei hotărâri anterioare, Agenţia de stat a început tăierea brazilor pe 15 decembrie. Anul acesta Agenţia de stat va tăia în total 28 de mii de molizi (ceea ce în popor se numeşte brad) şi 5.400 pini, din toate cele 28 de pepiniere pe care le are. „Noi îi vindem angro din câmp. Nu ştiu cât vor costa la piaţă”, spune Petru Rotaru, şeful Direcţiei fond forestier, din cadrul „Moldsilva”. Conform preţurile stabilite anterior de „Moldsilva”, un brad luat angro de 1,1-1,5 m va costa 36 lei, 1,5-2 m – 48 lei, 2-3 m – 60 de lei, brazi de 4-5 m – 300-400 lei. La aceste taxe firmele intermediare, care comercializează brazi, vor adăuga costurile de transport, cele de depozitare şi alte adausuri comerciale. Pentru mulţi comercianţi de brazi achiziţionarea brazilor angro de la „Moldsilva” şi vinderea lor în capitală reprezintă o sursă bună de venit într-un tip foarte scurt.

Nimeni nu supraveghează piaţa autohtonă

Andrei Atamenenco mai afirmă că în ultimii ani numărul pepinierelor private au crescut şi în RM există suficienţi brazi ca să acopere necesitatea internă. Din cauza lipsei de control însă, s-a ajuns ca creşterea unui brad moldovenesc să coste de zece ori mai mult decât unul ucrainean, adus ilegal. Potrivit lui, jumătate din brazii de import sunt aduşi clandestin prin breşele de la graniţa transnistreană, iar cealaltă jumătate – „cu alte metode” la serviciul vamal. „Au venit nişte oameni la mine să le dau certificat că chipurile au crescut brazii pe pepinieră la mine. M-au asigurat că o să am profit. Iată la ce s-a ajuns”, povesteşte agronomul. Fiind antrenat în acest domeniu de mai mult de 20 de ani, el spune că astăzi nicio autoritate publică nu pune în discuţie calitatea produsului, iar Ministerul Agriculturii se rezumă doar la a elibera licenţiere în domeniul. „Chiar şi pe vremea sovietică exista o asociaţie care ne controla riguros calitatea sovhozurilor de specialitate”, îşi aminteşte omul.

Contactaţi de noi, responsabili de la Ministerul Agriculturii au spus că nu se ocupă cu silvicultura, de acest aspect fiind responsabil „Moldsilva”. De asemenea, am fost îndemnaţi să sunăm şi la Ministerul Mediului. Petru Rotaru a negat că „Moldsilva” ar fi responsabilă de piaţa pomilor de Crăciun. Şi responsabilii de la Ministerul Mediului spun că nu intră în competenţa lor supravegherea acestui domeniu. „Noi facem ceea ce trebuie: protejăm mediul şi educăm populaţia”, afirmă Nicu Vrednic, consilier şi purtător de cuvânt al ministrului Gheorghe Şalaru. „Agenţii economici au dreptul să comercializeze şi interziceri nu pot fi impuse. Alta e că pătrund ilegal, pe lângă vame, dar nu avem ştire pe unde. Poate vameşii cunosc…”, a adăugat Vrednic. Cât despre pomii de Crăciun, funcţionarul spune că soluţia ideală este brazi artificiali cu miros de răşină introdusă special, care desigur să nu coste mii de lei. Totodată, el povesteşte că de patru ani a adus nişte brăduţi din Covasna, România, pe care îi pune în ghiveci şi îi duce în casă de sărbători şi pe care îi replantează în curte după 14 ianuarie.


vineri, 16 octombrie 2009

O săptămână de vis la San Diego, California

Până a ajunge în Statele Unite, cunoştinţele mele despre continentul american se limitau la câteva nume de preşedinţi, un model de comerţ bine dezvoltat şi un stil de viaţă ciudat pentru noi, via filmele hollywoodiene, cu oameni supraponderali şi mâncare… nesănătoasă. Sigur că ştiam şi despre modelul american de democraţie, inclusiv de presa de acolo, spre care tinde astăzi o lume întreagă şi de la care am vrut să învăţăm şi noi ceva. Dar şi în cazul meu realitatea a bătut filmele - cel puţin, pentru grupul nostru, care a fost distribuit să meargă în oraşul San Diego, statul California.

Am făcut echipă cu Grigore Mătăsaru (postul de radio „Vocea Basarabiei”), Ludmila Muntean („Moldova 1”), Marina Liţă („Jurnal de Chişinău”) şi Silvia Solonari, care a fost facilitatoarea noastră. Pot spune că ne-a mers: am început sejurul cu un party (petrecere, în engleză) şi l-am terminat tot cu un party, dar cu o deosebită veselie, mai ales că ne întorceam mai mândri - deveniserăm cetăţeni de onoare ai oraşului care ne-a găzduit.

Cine vine la San Diego nu mai vrea să plece

San Diego este cea mai de sud localitate de pe coasta de vest, la doar jumătate de oră de hotarul cu Mexic. Numără 1,9 mln. locuitori sau 3,5 mln., dacă luăm în calcul întreaga zonă metropolitană - aproape cât R. Moldova. Numai o mică parte a oraşului, localizată în apropierea portului, are zgârie-nori, restul aminteşte de satele noastre, cu case cu două-trei nivele, grupate în jurul unor coline. Am putea spune că oraşul seamănă cu vreo zece sate moderne de la noi, luate la un loc, ceva mai apropiate între ele, desigur. Aici, fără maşină, greu te descurci, dar asta nu reprezintă o problemă, întrucât majoritatea familiilor au câte două-trei automobile la poartă. Toţi acei cu care am vorbit mi-au spus că cine vine pe o anumită perioadă aici nu mai vrea să plece înapoi. Este un loc frumos, cu plajă la Pacific, golf, peninsulă, port mare, climă blândă şi caldă, deşi în ultimii ani cam secetoasă, iar localnicii au uitat când a plouat ultima dată. Este, de asemenea, un loc atractiv din punct de vedere social-economic. California are unul din primele şase bugete ca mărime ale Statelor Unite şi chiar se numără în primele 20 de bugete ale lumii. Iată de ce mulţi dintre locuitorii statelor din centrul continentului vin anume aici. Totodată, San Diego este un centru universitar atractiv iar migraţia tinerilor se întâmplă, de regulă, doar într-o singură direcţie.

Am ajuns la San Diego într-o după-amiază de duminică, iar la aeroport ne aşteptau organizatorii cu un afiş de bun venit. Afară - peste 30 de grade C, mai mult cu zece grade decât la Washington, de unde veneam. În câteva minute, Enrique Meza, director de program la organizaţia care ne-a găzduit (Citizen Diplomacy Council), ne-a dus pe malul oceanului. Drumul e străjuit numai de palmieri, iar umbra caut-o de unde nu-i. Din acel moment, wow-ul american ne-a fost pe buze mai bine de o săptămână. Spre seară, ne pomenim într-o grădină din spatele unei case, la un picnic, dat în cinstea oaspeţilor străini, găzduiţi de Citizen Diplomacy Council: de la ruşi, indieni, pakistanezi, până la diferiţi reprezentanţi ai popoarelor africane - vreo 200 de oameni. Printre ei, găsim şi o moldoveancă, de la Soroca, stabilită recent aici. De la picnic, ne „culeg” familiile care s-au angajat să ne găzduiască.

Rolul femeii în societatea americană

Familia care ne găzduieşte pe mine şi pe Marina Liţă este total diferită de familia tradiţională, aşa cum o cunoaştem noi în RM. Jenny are 45 de ani şi este o avocată de succes, dar pe lângă serviciu face o sumedenie de alte lucruri. Într-o singură zi, ea poate să apară în ipostaze total diferite. De exemplu, dimineaţa, la 7.30, participă la o şedinţă a Clubului Rotary, a cărei membră este, ziua instrumentează cazuri economice, iar la 17.30 antrenează pici de cinci ani, la soccer (fotbalul european). Într-o altă seară, Jenny se întâlneşte cu prietenii ei şi joacă softball, un fel de baseball mixt, cu bărbaţi şi femei. Sigur că o distracţie din astea trebuie neapărat să se termine la bere. De asemenea, Jenny mai trebuie să fie soţie şi mamă. Oricum, rolul femeii americane este mult prea departe de oalele de pe aragaz. Hank, soţul ei, o ajută foarte mult, mai ales când e vorba de fetiţa lor de cinci ani, Dakota. El este cel care o pregăteşte de grădiniţă în fiecare dimineaţă. Îi pune mâncare şi cele necesare în ghiozdan, după care îi arată fetiţei ce şi unde a pus şi, la final, o întreabă „o să ţii minte?”. Hank o ajută pe soţia lui şi la bucătărie, dar şi la curăţenie prin casă. Celelalte familii care găzduiesc jurnalişti moldoveni sunt fie angajaţi în sectorul bancar, fie profesori universitari. Toţi au ajuns gazdele noastre absolut voluntar, fără a obţine careva beneficii din partea statului. Ei zic că fac asta pentru a cunoaşte alte culturi şi pentru a-şi promova imaginea ţării lor. De aceea şi modelul american de democraţie se deosebeşte total de al nostru. Dacă la noi 75% din viaţa civilă a comunităţii o reprezintă statul/guvernul şi doar 25% sectorul non-guvernamental (diverse organizaţii şi asociaţii), în SUA proporţia este inversă, ponderea guvernului fiind mult mai mică.

Presa şi americanul simplu

Activismul oamenilor simpli se răsfrânge şi în activitatea deputaţilor, a senatorilor, care au mai multe birouri în teritoriu, dar şi asupra activităţii presei. Bunăoară, unul din birourile senatoarei de California, Barbara Boxer, primeşte săptămânal peste zece mii de scrisori şi mail-uri, plus o mulţime de demersuri de la diferite persoane. Iar toţi jurnaliştii cu care ne-am întâlnit ne-au spus că americanul este un om foarte activ şi intolerant atunci când vine vorba de abuz şi corupţie din partea funcţionarilor. Iată de ce presa în America reprezintă cu adevărat cea de-a patra putere. Sigur că şi aici există multe modalităţi de a-ţi ascunde urmele cu numele soţiilor sau mătuşilor, dar ochii care observă sunt mult mai numeroşi. Potrivit unui director de televiziune, misiunea jurnalistului şi a presei în general se rezumă la: să supere, să enerveze chiar, pe cei care se simt bine şi confortabil la guvernare.


Din cauza crizei economice, presa din SUA a avut foarte mult de suferit pe contul reducerii drastice a publicităţii şi, respectiv, a bugetelor. În acest context, s-a dezvoltat destul de bine un alt tip de presă, „foarte la modă” acum, presa non-profit, adică managerii mass-media nu mai caută să obţină profit, dar să se dezvolte calitativ. Tot din cauza crizei, multe dintre publicaţii primesc donaţii de la persoanele fizice şi fundaţii. Există oameni care donează constant unui ziar câte patru dolari lunar, „pentru a susţine calitatea şi consecvenţa”. În multe cazuri, peste 60% din bugetele instituţiilor de presă se formează anume astfel.

La finalul călătoriei, organizatorii ne-au oferit o surpriză pe cinste: o cină pe un iaht, care a făcut turul oraşului. La acea petrecere de rămas-bun, spre surprinderea noastră, am devenit cetăţeni de onoare ai localităţii care ne-a găzduit. Iar a doua zi, în casa lui Jenny şi Hank, a urmat un alt party, cu ocazia celor zece ani de căsătorie, cu lume multă şi cârnăciori la grătar.

Show-ul aerian de la San Diego

Una din atracţiile oraşului o reprezentă Air Show-ul bazei militare Miamar, care se desfăşoară anual la începutul lui octombrie. O dată pe an, uşile bazei militare se deschid iar oamenii simpli pot vedea aeronavele militare care s-au aflat cândva în misiune sau pot viziona un spectacol de zile mari cu sute de avioane şi elicoptere militare. De asemenea, pot vorbi cu piloţi sau alţi militari prezenţi în număr mare la eveniment. În acest an la show au participat cam vreun milion de oameni, iar cozile celor care veneau dinspre Los Angeles şi San Francisco se întindeau pe zeci de kilometri.


TIMPUL, 16 octombrie 2009

vineri, 24 iulie 2009

Listele candidaţilor la funcţia de deputat pre limba cifrelor

785 de candidaţi, din opt partide, râvnesc la unul din cele 101 fotolii de deputat în parlamentul Republicii Moldova. Fiecare partid îşi laudă "marfa" ca fiind cea mai bună, cea mai profesionistă, tânără, competentă, chibzuită... şi lista adjectivelor poate continua. Noi i-am pus pe toţi candidaţi rămaşi în cursă electorală într-o oală, analizându-i în baza unor criterii. pentru ca tu să poţi alege "echipa ideală".

Şanse nu prea egale pentru femei

Din totalul candidaţilor ponderea femeilor este doar de 28,9%, sub minima de 30% acceptată de partidele europene. Cele mai puţine femei în listă sunt la PLDM – doar 19 din totalul celor 103 candidaţi, ceea ce reprezintă 18,44%. Ultimele poziţii ale clasamentului sunt completate de PSD – 24 femei (23,3%), AMN 28 femei (27,15%) şi PL – 29 (28,43%). La polul opus, în top, se plasează Partidul Ecologist „Alianţa Verde” din Moldova cu 24 de femei din totalul celor 65 de candidaţi propuşi, ceea ce constituie 36,92%; PD – 36 femei (34,95%), PCRM – 34 femei (33%) şi PPCD – 33 femei (32%).

Totuşi când vorbim despre promovarea femeii în politică trebuie să luăm în consideraţie şi un alt indicator – câte femei se află în vârful ierahiei, respectiv câte femei au fost promovate în primele zece locuri ale listei. Şi de această dată Partidul Ecologist se află în top, cu trei femei în primii zece candidaţi, fiind urmat de PCRM, PPCD şi PL cu câte două femei, PLDM şi PSD – câte una. Cel mai prost la acest capitol stă AMN şi PD care n-au nicio femie în capul listei, în ambele cazuri reprezentantelor sexului frumos le sunt rezervate abia poziţia 12.

Cea mai tânără şi cea mai experimentată echipă

Vârsta media a candidaţilor este de 43 ani. Cea mai tânără listă este reprezentată de „cei şapte magnifici” de la PPCD, cu o vârstă medie de 35,45 ani, iar cele mai „coapte” echipe sunt la PSD – 45,95 ani, AMN – 45,69 ani, PD – 45,19 şi PCRM – 45 ani. Candidaţii PL, PLDM şi ai Partidului Ecologist au în jur de 41-42 de ani – 41,5 ani, 42,3 ani şi, respectiv, 42,9 ani.

Promovarea tinerilor

Deşi multe partide susţin că reprezintă schimbarea a clasei politice şi că promovează tinerii în policică, din analiza ofertei electorale nu prea rezultă acest lucru. De regulă, pentru a contrabalansa raportul de vârsă, tinerii sunt plasaţi pe ultimele 20-30 de locuri. Doar patru partide au tineri sub 30 de ani în primii 20 de candidaţi: PPCD – 11, PL şi Partidul Ecologist – câte doi, PCRM – unul. La AMN primul tânăr sub 30 de ani figurează la numărul 21, la PLDM – 26, la PSD – 65, la PD – 80.

Cei mai mulţi candidaţi sub 30 de ani sunt la PPCD – tocmai 48. PL, PLDM şi AMN au în echipele lor câte 23, 22 şi, respectiv, 20 de tineri. Lista fiind încheiată de Partidul Ecologist - 18, PD şi PSD cu câte 14 şi PCRM cu doar 12 tineri.

Cine nu are bătrâni, să şi-i cumpere

Cei mai mulţi candidaţi peste 60 de ani sunt la partidul aflat la guvernare 14 la număr, fiind urmat de PD – 11, AMN – opt, PLDM şi Partidul Ecologist câte şapte, PSD – şase, PPCD – cinci şi cei mai puţini la PL – doi.

Cu sau fără de partid

De regulă, toţi cei care figurează în listele de candidaţi ale partidelor sunt membri ai acestor formaţiuni. Mai sunt şi cazuri când două partide au decis să meargă pe o singură listă şi sub o singură siglă, aşa cum a făcut UCM şi PSD, luând brandul PSD. În rest, sunt rare cazurile când apar oameni „fără de partid” în liste. Totuşi, dacă i-am contabiliză am avea: la PSD 49 de candidaţi care nu sunt membri, la PCRM - 19 candidaţi „fără de partid”, PLDM – trei şi la PPCD şi PNL câte unul.

Şoferii


Un alt criteriu interesant este cel al angajării. În top, cu cei mai mulţi „neangajaţi temporar”, se situiază echipa PPCD, unde fiecare al treilea candidat nu este angajat. Aici avem 20 de „neangajaţi temporar” şi 17 studenţi. Şi la Partidul Ecologist aproape fiecare a treia persoană nu este angajată – 16 „neangajaţi temporar”, patru studenţi şi un pensionar. La PSD fiecare a patra persoană nu este angajată – 20 de „neangajaţi temporar”, cinci pensionari şi doi studenţi. Urmează AMN cu 12 „neangajaţi temporar”, patru studenţi şi doi pensionari, PD cu nouă „neangajaţi temporar”, trei pensionari şi doi studenţi, PLDM cu 12 „neangajaţi temporar”, PL cu nouă „neangajaţi temporar” şi un studenţ şi PCRM cu doar trei „neangajaţi temporar”.

Experienţa contează

În lista PCRM fiecare a doua persoană a fost deputat sau ministru până acum. Astfel, 50 dintre candidaţi sunt foşti/actuali deputaţi şi 6 - actuali miniştri. AMN are 15 foşti deputaţi, iar PLDM – 14 foşti deputaţi şi un fost ministru. PL are 13 foşti deputaţi, PD – opt foşti deputaţi şi un fost ministru, PSD – patru foşti deputaţi şi un fost ministru, PPCD – două foste deputate şi Partidul Ecologist - un fost deputat.

Profesii

Dacă analizăm ofertele electorale din prisma profesiilor am avea următoarea situaţie (partidele sunt prezentate în ordinea înscrierii în buletinul de vot):

PCRM are în listă sa 21 profesori, 20 economişti, 19 ingineri, 16 jurişti, opt agronomi, şase medici şi 13 candidaţi de alte profesii.

PPCD – 22 profesori, câte 16 jurisţi şi ingineri, 11 economişti, şase medici, doi agronomi, 13 – alte profesii, în timp ce alţi 17 candidaţi sunt încă studenţi.

AMN – 24 profesori, 18 ingineri, 14 economişti, câte 11 jurişti şi medici, opt – agronomi şi 17 – alte profesii.

PL – 29 profesori, 22 jurişti, 18 economişti, 11 ingineri, nouă medici, trei agronomi şi zece – alte profesii.

PLDM – 27 profesori, 17 economişti, 14 jurişti, 12 ingineri, zece agronomi, opt medici şi 15 – alte profesii.

PD – 25 profesori, 17 ingineri, 16 economişti, 12 jurişti, nouă politologi, şase agronomi, patru medici şi 14 – alte profesii.

PSD – 24 economişti, câte 19 profesori şi ingineri, 18 jurişti, şase medici, cinci agronomi şi 12 – alte profesii.

Partidul Ecologist – 11 economişti, zece profesori
, nouă ingineri, şase jurişti, cinci medici, patru agronomi şi 20 – alte profesii.

Suplimentul "Obiectiv", editat de API