marți, 21 iulie 2009

Test pentru indecişi

Dacă încă nu v-aţi decis ce partid să alegeţi la 29 iulie vă puteţi testa opţiunile pe http://www.testvot.eu/. Selectaţi „Alegeri parlamentare R. Moldova 2009” (în română sau rusă) şi răspundeţi la 24 de întrebări. Testul include întrebări despre sistemul de impozitare, cel medical, educaţie, justiţie, asistenţă socială şi pensii, respectiv politicile stratului în aceste domenii. De asemenea, există întrebări despre politica internă şi externă: cum trebuie să fie ales preşedintele ţării, ce credeţi despre votul uninominal, ce fel de relaţii trebuie să avem cu vecinii, ce credeţi despre integrarea europeană şi cea euroatlantică, afrarea noastră în CSI etc. La final, veţi primi o analiză grafică care vă va indica gradul de apropiere a opţiunilor dvs. politice faţă de principalele partide. Sondajul este unul de orientare şi s-ar putea, de exemplu, să aveţi scor egal sau apropiat la două sau chiar trei partide, atunci veţi alege echipa. Mie mi s-a întâmplat să am câte 79 de puncte la AMN şi PLDM şi foarte aproape, 76 puncte, de PL. Până în ziua alegerilor mai am timp să mă gândesc. Oricum opţiunea liberală este corect diagnisticată.

”Proiectul nu încearcă să influenţeze votul cetăţenilor, ci este un mijloc de a afla mai mult despre cei care candidează”, susţin administratorii paginii web - Fundaţia MRC „Median Research Centre”, cu sprijinul German Marshall Fund - Black Sea Trust. Oraganizaţia spune că urmăreşte scopul dezvoltării cercetării de calitate în domeniul ştiinţelor politice şi dezvoltării calităţii democraţiei din Europa Centrală şi de Est.

miercuri, 15 iulie 2009

Tipova, locatie-vedeta in aceasta vara

In week-end-ul trecut am fost pentru a doua oara la Tipova in mai putin de o luna. Prima data am pasit pe aceste meleaguri pe 20 iunie. Pana atunci am vizitat de nenumarate ori Rabnita, Rezina si chiar la Saharna am fost de cateva ori, dar aici se termina pentru mine geografia in aceata zona a tarii. (Tipova se afla la vreo 16 km de Saharna, peste trei dealuri, daca am lua-o pe de-a dreptul).

Intamplarea a facut ca, impreuna cu niste prieteni, nebuni frumosi cu totii, sa ajungem in exursie la una din cele mai mari biserici rupestre din Europa (da, avem asa ceva in Moldova).

Din pacate, starea ei este jalnica chiar daca calugarii de aici se lupta din rasputeri sa lege tei de curmei ca sa o restaureze. Si cand te gandesti cat banet s-a spalat la renovarea altori biserici si manastiri sau cate milioane s-au bagat in Condrita...

Am gasit niste cascade extraordinare, multi protestanti care isi cantau "cantarile" aproape in pragul manastirii si multe stanci spectaculoase pe malul Nistrului. Parintele Eustafie, care ne-a fost gazda, ne-a povestit ca pe vremuri aceiasi comunisti au inchis manastirea si au transformat-o in soviet satesc-colhoz-brigada de tractoare (toate in una). Dupa 90 s-a incercat reanimarea manastirii, dar localnicii s-au impotrivi mult timp. Numai primul staret stie cata bataie a mancat de la oamenii care se uitau cu ciuda ca "le luase" cladirile fostului cohoz. Abia acum, la mai bine de 15 ani, li-a trecut aceasta furie pe preoti si manastire si au inceput sa vina la slujbe.

Ne-am umplut plamanii cu aer de Tipova si am promis sa revenim. De asemenea, am promis sa facem ceva pentru a ajuta la promovarea manastirii. Acum coacem idei, iar prin august ne ducem iara, aceiasi nebui frumosi.

P-S Pentru cei care vor sa mearga cu innoptatul, va recomand o pensiune traditionala super-faina la Lalova, satul vecin, vreo jumatate de ora mers pe jos. Se cheama Hanul lui Haganu si are
numere pana si in sopronul cu fan. Da ce sarmale delicioase se fac acolo...

vineri, 10 iulie 2009

Cum rezolvă comuniştii problema locurilor de muncă…

Oamenii care fac campanie pentru Partidul Comuniştilor în satele Moldovei se laudă că sunt bine plătiţi pentru asta. Ei ridică lunar cam 1000 de lei. „Voi râdeţi de mine că sunt om de partid, dar mai multe luni nu am făcut nimic şi am primit câte 800 lei. Cine îţi dă banii iştia degeaba?”, îmi spune o femeie din Şoldăneşti. Un alt tânăr, din Dubăsari, le răspunde tuturor celor care îi reproşează că nu face bine aproape similar. A lucrat şofer la o gospădărie ţărănească, dar, cum în agricultură banii vin mai greu şi cu mai multă sudoare, a abandonat. Mai are, uneori, scăpări şi le spune prietenilor că i-ar plăcea să facă altceva, dacă ar avea mai multe şanse în sat. Acum împarte „Comunistul”, încleie afişe şi mai face propagandă pentru comunişti printre oamenii. Pentru asta primeşte 1000 de lei. Zice: comuniştii care muncesc mai mult şi mai sârguincios primesc mai mult. Nu se ştie cam câte astfel de locuri de muncă există în R. Moldova. Poate că astea şi sunt cele 300 mii de locuri de muncă promise de Voronin?

vineri, 3 iulie 2009

Apel catre primarie - Vrem piste pentru biciclisti!

Azi am venit cu bicicleta la serviciu, cum o fac de mai multa vreme. Am dat insa de mai multa lume nepasatoare la vazul unui biciclist. Desi am facut semnale disperate unora ca uite vine o bicicleta, nici nu am fost luata in seama. Tot asa cum unii ma vedeau la distanta si continuau sa stea in mijlocul drumului meu si sa vorbeasca la telefon. M-am suparat pe pietoni si cer autoritatilor publice sa faca piste pentru cei pe doua roti. Asa cum eu ii respect pe soferi si pe pietoni, asa vreau sa fiu luata in seama. Rog respectuos, vorba unui politician, faceti o pista pe macar una din strazile din centru, semn ca ne vedeti si ne auziti. Sa nu spuneti ca la iesire de pe Viaduct sunt trasate trei metri de pista. Asta e veche si neimportanta.

Sper ca cei care sunt in situatia mea se vor activiza. Trebuie sa facem ceva. Este destul ca masuram toate gropile din Chisinau si cele mai harbuite trotuare din Europa.

miercuri, 1 iulie 2009

Noptile pianistice

Luni-seara am fost la Noptile pianistice. A fost seara ceha si slovaca cu muzica tare draguta si calda, in ciuda vremei reci si ploiase de afara. Au rasunat bucati inaltatoare si plapande, dar si unele care te ravaseau, din Antonin Dvorak si Johann Hummel. De cel de-al doilea compozitor nu stiam. L-am descoperit abia la concert dar mi-a placut tare muult. Din cate se pare, Hummel a ajuns la Chisinau gratie dirijorului francez Didier Talpain, un indragostit de opera compozitorului.

Merg pentru al treilea an consecutiv la acest festival si de fiecare data reusesc sa descoper ceva nou. Bravo organizatorilor care fac ceva frumos intr-o perioada moarta pentru Chisinau. Vineri este seara Scolii Vieneze (Haydn, Mozart, Beethoven) iar miercurea viitoare (8 iulie) - seara muzicii ruse rar interpretate. Rocomand tuturor cate o portie de cultura. Ajuta. Eu ieri am lucrat ca un motoras dupa ce m-am incarcat cu energie pozitiva.

marți, 16 iunie 2009

Patriotii Moldovei puternice

M-am uitat ieri ca tot omul (patriot al Moldovei puternice, cum zice un coleg de-al meu) la discursul presedintelui catre natiune de la "Mesager". Am vazut un batran obosit, umflat la fata, ca multi dintre "gospodari" dupa o betie lata de cateva zile. Si cum in ultima vreme sunt neserioasa, in loc sa ma concentrez la esenta vorbelor celui mai mare dintre moldoveni, am urmarit numai cum cei doi irisi se miscau de la stanga la dreapta si invers. In televiziune, de regula, se zice ca se aleg persoane a caror privire trece de ecran. Apoi iaka, ieri, Voronin, chiar daca a fost cat se poate de serios si a citit cu intonatie textul de pe promter, nu a trecut nicaieri.

Se zvoneste ca dnul presedinte s-a imbatat rau
dupa plecarea lui Lupu si nu-si poate reveni de atunci. S-ar putea ca intr-o toana din asta sa se fi pricalit de noi toti, fixand data alegerilor intr-o miercuri. Dar eu oricum o sa ma duc la alegeri si o sa mai conving cativa zeci de tineri sa se duca.

joi, 4 iunie 2009

M-am facut biciclista

De vreo luna mi-am luat bicicleta. Inca nu stiu daca sa fiu mandra sau sa nu si asta din cauza ca numai doua saptamani am reusit sa masor aproape toate gropile din centrul Chisinaului si i-am pomenit (de bine beneinteles) pe toti functionarii de la primarie si de la Directia transport si cai de comunicatii. Avem cele mai mari si mai tari borduri din lume si va rog, dragi drumari, ca la viitoarele reconstructii sa le mai inaltati oleaca.

Cu vreo doi ani in urma am fost la Varsovia. Acolo am vazut niste piste super pentru biciclisti si evident multe parcari. Tot acolo am vazut si multi functionari si alesi locali care veneau la serviciu pe doua roti. Atunci m-am imbolnavit de ideea de a avea bicicleta. Am asteptat ceva timp sa apara pistele la Chisinau, ca parca tot zicem ca vrem in Europa, dar degeaba. Pana la urma, intr-o zi m-am dus si mi-am luat bicicleta. Experienta din primele zile a fost uluitoare. Si acum tin minte cum mi-am nasadit toti muschii... Dar, de dragul ecologiei si sanatatii mele, merg la serviciu cu biciclata.

A, si era sa uit, mi-am gasit si niste maidanezi-prieteni in fata Bibliotecii Nationale. De fiecare data cand merg pe acolo trebuie sa tip la ei ca altfel ma doboara de pe bicicleta. Mai sunt vreo opt animale cat mine si la intrarea pe viadut. Asa ca pazea pentru alti idealisti ca mine. De ce nu avem si noi un Basescu sa-i stranga pe toti acesti prieteni.